satul Ohaba Ponor – Hunedoara

Satul Ohaba Ponor este cunoscut prin multitudinea de peşteri pe care le adăposteşte. Astfel, pe lângă vestigii preistorice, dacice sau romane, în sat sunt nu mai puţin de cinci peşteri. Peştera de la Bordu Mare, situată la sud – est de sat, pe dealul cu acelaşi nume, s-a făcut remarcată prin aparţinând culturilor Starcevo-Criş şi Coţofeni, dar şi prin uneltele şi armele paleolitice (musterian), în vreme ce alte descoperiri se pot încadra în perioada dacică şi Evul Mediu. În Peştera Şura Mare şi în cea de pe Scoruş au fost descoperite materiale ceramice din diverse epoci, în vreme ce şi cele de la Seci sau de la Pârâul Găurii au făcut obiectul mai multor studii arheologice.

Situata în Muntii Sureanu, pe valea râului Ponor, în interiorul Parcului Natural Gradistea Muncelului Cioclovina, satul Ohaba, un areal protejat de categ. a IV-a. Pe lânga aspectele spectaculoase oferite de defileul subteran, Pestera Sura Mare adaposteste una din cele mai mari colonii de lilieci din sud-vestul Europei.

5 comentarii la „satul Ohaba Ponor – Hunedoara

  1. foarte frumos satul foarte spectaculoase peşterile merita vizitate.
    Va aşteptam cu drag sa vizitati satul şi mai ales peşterile

  2. Foarte frumos satul si locuitorii de treaba si primitori.Daca cineva ajunge acolo nu o sai para rau merita vazut.
    PS.DACA CITESTE CINEVA AS VREA SA MAI POT LUA LEGATURA CU CINEVA DIN SAT SE NUMESTE DANIELA CIOREA CRED .VA MULTUMESC

  3. Vreau sa plec maine dimineata intr-o excursie de vreo trei zile, din Bucuresti, pana la Prislop. Cu cortul. Duminica seara as vrea sa ramanem in Ohaba Ponor sau in zona. Imi poate cineva recomanda un loc de campare (unde sa se poata ajunge cu masina si doi copii mici :D) ? Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.