Biserica de lemn Fratautii Noi -1744 , jud Suceava

.    Satul Fratautii Noi este atestat documentar in anul 1412 potrivit afirmatiilor istoricului Mihai Costachescu in lucrarea sa ” Documente Moldovenesti inainte de Stefan cel Mare ” aparuta la Iasi in anul 1943.Pana in anul 1433 satul era in stapanirea boierului Giurgiu de Fratauti , apoi a fiului acestuia Danco , pana in anul 1489 cand satul trece in administrarea manastirii Putna. sursa textului aici

.    Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construita in anul 1744 , pe loc , cum spun localnicii , direct in padure , din barne de stejar asamblate in coada de peste.Ulterior in jurul bisericii a fost amplasat cimitirul satului.Conform unei pisanii care se afla in posesia preotului bisericii, ctitorul lăcașului de cult este Ștefan Nicoară. Biserica a fost pictată în secolul al XVIII-lea în stil baroc moldovenesc.Catapeteasma se gaseste si astazi in starea initiala.   Corpul bisericii este pastrat foarte bine , acoperisul fiind schimbat de mai multe ori , stiu ca in 1934 a fost acoperit cu tabla  si mai recent cu sindrila ( o initiativa locala foarte laudabila , tinind cont ca aceasta solutie este mai costisitoare la intretinere, dar s-a preferat restaurarea corecta a bisericii ).localnicii spun ca secretul pastrarii bisericii sta in forma si dimensiunile acoperisului.Singura modificare pare a fi adaugarea pridvorului.

referinta Wikipedia o puteti gasi aici

Crucea cu semiluna , de pe turnul clopotnita . si biserica a avut crucile cu semiluna dar cind s-a inlocuit tabla cu sindrila , semilunile au fost inlaturate.despre simbolostica crucii cu semiluna puteti citi aici . unele dintre semnificatii ar putea fi  dominarea semilunei turcesti de catre cruce ” ,”monument crestin facut pe teritoriu islamic” (putin probabil in cazul asta)si cel mai probabil , reprezinta tandemul Soare-Luna , crucea reprezentind soarele., denumirea fiind ” cruce cu luna” Trec aici  si parea unui localnic,care considera semiluna a fi defapt niste coarne de bour , simbol nelipsit de pe stemele Moldovei.

Smerenia lemnului

preluare text de aici http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/imparatia-lemnului-sfintit-de-la-fratautii-noi un articol de Otilia Bălinișteanu

Biserica e ca o cutiuţă: joasă, cu ferestrele cât unghia, cu o uşiţă pe care intri încovoiat de spate, cu acoperişul ca o pălărie uriaşă, deasupra. „Când intri aici să te rogi, te reculegi, te regăseşti. Probabil că nouă, românilor, ne plăceau bisericile mici, intime, plăcute, care te invitau cu adevărat la rugăciune“, spune parohul, în timp ce admirăm detaliile de interior. Şi pe bună dreptate. Smerenia e cheia locului. Pentru că ceva din smerenia vechilor rugători, a întemeietorilor lăcaşului, a rămas impregnat în lemn, în felul în care acesta a fost modelat.

Interiorul e şi el proiectat la scară mică. Un element cu totul aparte este cafasul, rar întâlnit în bisericile de lemn. Mic şi el, găzduia, în timpul slujbei, copiii.

Catapeteasma este cea originală, iar pictura este foarte bine păstrată. Totuşi, sunt necesare lucrări de curăţare şi restaurare a icoanelor, înnegrite de fum de-a lungul celor aproape trei secole de existenţă.

Construcţia a fost ridicată cu lemn „de pe loc“, din pădurile falnice ce creşteau, demult, pe malurile Sucevei. Pereţii sunt din bârne de brad, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, aşezate pe tălpi de stejar. La început, bisericuţa a fost acoperită cu şindrilă, „în solzi de peşte“, dar pe la 1934 a căpătat învelitoare de tablă. Abia prin 2004 părintele Viorel Dutciac a reuşit să-i redea înfăţişarea de odinioară, înveşmântând din nou cu draniţă acoperişul.

Pe de-a-ntregul, bisericuţa nu a fost restaurată niciodată. Preoţii ce s-au succedat în Frătăuţii Noi de-a lungul timpului au avut, însă, grijă, ca lăcaşul să fie îngrijit cum se cuvine, să se mai repare, pe ici pe colo, ce se poate, fără a atenta la proporţiile şi forma originale.

Ansamblul bisericii este întregit de o altă plăsmuire în lemn: o clopotniţă la fel de mică, ridicată tot la început de secol XVIII.

Frătăuţii Noi: o împărăţie cu două lumi .preluare text integral de aici (http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/imparatia-lemnului-sfintit-de-la-fratautii-noi) un articol de Otilia Bălinișteanu
O lume nouă, a cărămizii şi a asfaltului, a caselor impunătoare, de secol XXI, şi o lume a lemnului, tăcută, caldă, modestă, ai cărei exponenţi sunt biserica veche, din cimitirul satului, casele bătrâneşti, garduri, acareturi şi fântâni. Toate crescute parcă dintr-un trunchi uriaş, ca să ofere frumuseţe ochiului şi linişte sufletului.

La intrarea în cimitirul satului, acolo unde aveam să descopăr bisericuţa de lemn, resimt ruptura dintre cele două lumi. O ogradă uriaşă, cu verdeaţă şi arbori seculari, printre care veacurile au presărat cruci albe, ţine la mijloc, pe bătătura cât o năframă, miniaturalul lăcaş de lemn. Locul, ocrotit de frunzişul des, pare rupt dintr-o poveste.

Iar povestea, ne explică pr. Viorel Dutciac, parohul de la Frătăuţii Noi, a început la 1714, odată cu ridicarea bisericuţei. Bătrânii spun că atunci ar fi poposit aici, lângă năbădăioasa apă a Sucevei, unde sălăşluiau, împreună cu turmele lor de oi şi vite, vreo 40 de familii, preotul ardelean Ştefan Nicoară, cu soţia sa şi cu un grup de credincioşi. Aceştia sunt pomeniţi şi astăzi drept ctitori.

Înaintăm pe poteca ce taie pieziş, printre cruci, un drum spre biserică. Paşi mici, o cheie întoarsă în broasca veche, un zăvor dat la o parte, scârţâitul uşii minuscule şi intrăm în împărăţia lemnului sfinţit. Chipuri prelungi, de sfinţi îmbătrâniţi, ne privesc cu blândeţe de pe catapeteasmă. Numai praful, aşezat din abundenţă de secole, pare să le fi întinat înfăţişarea. În rest, nimic nu s-a clinitit aici, deşi slujbe nu se mai ţin din 1909.

Totul e mic, simplu, dichisit. Şi decorul catapetesmei, şi icoanele aşezate cu atâta delicateţe pe lemnul brut, şi cafasul în care n-ar fi putut încăpea decât pruncii de-o şchioapă.

Din nefericire, autorităţile judeţului n-au încadrat această ctitorie în lista monumentelor istorice, deşi vechimea, splendoarea interiorului şi arhitectura atât de graţioasă ar fi permis cu uşurinţă acest lucru. Totul spre drama părintelui Dutciac, care întocmeşte hârtii de ani de zile, în speranţa că odată şi-odată lăcaşului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ îi va fi recunoscută valoarea. „Biserica asta e suflet din sufletul meu. Am făcut toate demersurile, am trimis hârtii, dar, cum se zice, hârtiile nu s-au mai întors înapoi…“, spune părintele Viorel Dutciac.

Satul „fratelui Uţei“     preluare text de aici http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/imparatia-lemnului-sfintit-de-la-fratautii-noi

O foarte frumoasă legendă ce circulă în zonă plasează la originea aşezării de la Frătăuţii Noi pe un „frate al Uţei“, o vrăjitoare ce locuia „la poalele codrilor Carpaţi, unde începe câmpul roditor de la Suceviţa“, după cum consemnează vechile cronici. Se spune că satul a început a se încropi pe măsură ce locuitorii din Frătăuţii Vechi treceau apa Sucevei, cu turmele de vite şi oi, pentru a le paşte prin pădurile de pe teritoriul de azi al Frătăuţilor Noi. Apoi, preotul Ştefan Nicoară, împreună cu un grup de credincioşi ardeleni, a trecut munţii şi a ridicat, la Frătăuţii Noi, în 1714, biserica de lemn din cimitirul satului, ce a servit drept lăcaş de închinăciune obştii săteşti până la 1909.

Prima atestare documentară a localităţii datează de la 1412. Până la 1433 satul s-a aflat în stăpânirea boierului Giurgiu de Frătăuţi, apoi a fiului acestuia, Danco, până în 1489, când a trecut în administrarea Mănăstirii Putna. După anexarea Bucovinei de către Imperiul austro-ungar, la 1775, localitatea s-a aflat sub administrare austrică până pe 28 noiembrie 1918.

mormantul unui preot . anul 1828 . Satenii spun ca si sub piatra de la intrarea in biserica se afla mormantul unuia din preotii cei din intai .

Între anii 1884-1896 a slujit aici ca preot-paroh omul de cultură Iraclie Porumbescu (1823-1896), tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. El fusese anterior preot-paroh la Stupca, dar se mutase de acolo după moartea în 1883 a fiului său. La Frătăuții Noi, preotul Iraclie a fost și învățător; el a organizat la școala din sat cursuri de industrie casnică, de împletituri (din nuiele, papură, paie ori pănuși) și de apicultură. Iraclie Porumbescu a decedat la 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani. A fost înmormântat în cimitirul din jurul bisericuței de lemn, foarte aproape de altarul la care slujise ca preot. Pe crucea sa de mormânt se află următoarea inscripție: „Aice zace marele naționalist și poet ecsarch archiepiscopal Jraclie PORUMBESCU paroch ortodocs nă ot Sucevița în 9/III 1823 mort la 13/II 1896. Fiei țerina ușoară”. Fiul său, Ștefan Porumbescu (1856-1896), a murit și el în același an și a fost înmormântat tot lângă peretele bisericii. În anul 1971 s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, iar rămășițele pământești ale părintelui Iraclie și ale lui Ștefan Porumbescu au fost deshumate și transportate în cimitirul satului Stupca, fiind reînhumate lângă mormintele lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), ale mamei sale Emilia (1826-1876) și ale celorlalți frați ai compozitorului. Sursa textului este Wikipedia , articol realizat si intretinut de Cezar Suceveanu .

detaliu catapeteasma , Cina cea deTaina !

detaliu interior

icoana . donatie colectiva

detaliu constructiv , coada de peste ( sau randunica )

detaliu cui de lemn

Fata frumoasa are mama ! cu aghiazma la cimitir de Boboteaza !


View larger map
Share

6 comentarii la „Biserica de lemn Fratautii Noi -1744 , jud Suceava

  1. O biserica absolut frumoasa, autentica, splendida! Geometrii si proportii arhetipale! Piatra de la intrare, ca de moara, da trainicie locului! Inteleg ca era sarbatoarea Bobotezei 2011 si ce podoaba de ger!

  2. Eu duc dorul zapezii … abia, abia ca a nins cativa fulgi pe aici. Nici pana a doua zi nu a rezistat stratul subtire de zapada.

    Fotografiile mi s-au parut austere …

  3. o biserica frumoasa dar este foarte veche am fost acolo impreuna cu parintii mei si este frumos mai ales ca este o zona frumoasa iar iarna toti si-ar dori sa mearga acolo pentru ca este zapada mare

  4. inaca mai imi doresc sa merg acolo decate ori vor parintii mei acolo imi place cel mai mult , este aer curat biserici frumoase , biserica este speciala si splendida :-*:-*:-*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.