Castelul Corvinestilor – Hunedoara
Castelul Corvineştilor sau Castelul Huniazilor este un castel din Hunedoara, Transilvania. A fost ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Este o construcţie impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelara pietrei cioplite. Castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu.
Manastirea Prislop – Hateg

MANASTIREA PRISLOP
Asezata intr-o poiana, inconjurata de un peisaj mirific, Manastirea Prislop se afla la 13 km de Hateg. De aproape sapte secole, ea reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Parintele Nicodim, ulterior anctificat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu
Biserica Colt

Pe drumul ce duce de la localitatea hunedoreana Rau de Mori spre Rausor, una dintre portile de intrare in Parcul National Retezat, se afla ruinele cetatii Colt, si manastirea cu acelasi nume. Cetatea, cocotata in varful unei stanci ce strajuieste drumul si biserica de piatra l-au inspirat pe Jules Verne sa scrie romanul “Castelul din Carpati”.
satul Ohaba Ponor – Hunedoara



Satul Ohaba Ponor este cunoscut prin multitudinea de peşteri pe care le adăposteşte. Astfel, pe lângă vestigii preistorice, dacice sau romane, în sat sunt nu mai puţin de cinci peşteri. Peştera de la Bordu Mare, situată la sud – est de sat, pe dealul cu acelaşi nume, s-a făcut remarcată prin aparţinând culturilor Starcevo-Criş şi Coţofeni, dar şi prin uneltele şi armele paleolitice (musterian), în vreme ce alte descoperiri se pot încadra în perioada dacică şi Evul Mediu. În Peştera Şura Mare şi în cea de pe Scoruş au fost descoperite materiale ceramice din diverse epoci, în vreme ce şi cele de la Seci sau de la Pârâul Găurii au făcut obiectul mai multor studii arheologice.



Situata în Muntii Sureanu, pe valea râului Ponor, în interiorul Parcului Natural Gradistea Muncelului Cioclovina, satul Ohaba, un areal protejat de categ. a IV-a. Pe lânga aspectele spectaculoase oferite de defileul subteran, Pestera Sura Mare adaposteste una din cele mai mari colonii de lilieci din sud-vestul Europei.
castelul Santa Maria Orlea , Hateg

Castelul Cândestilor, ajuns hotel si restaurant de o stea La numai câtiva km de Hateg se afla localitatea Sânta Marie Orlea, unde se afla Castelul Cândestilor, sau al familiei Kendeffy, dupa cum au fost înnobilati. Castelul Cândestilor este mentionat documentar de la 1363, iar actuala constructie, în stil baroc, dateaza; din 1782. Castelul este acum hotel, are si un restaurant, si a fost retrocedat. citat din “Adevarul”
am stat aici 3 zile , f ieftin si excelent ca punct de plecare , recomand cu caldura bucataria , nota 11




Recent Comments
mai 18, 2012 (8:07) Manastirea Sihastria Voronei - Botosani intradevar este un loc de vis.
mai 15, 2012 (6:32) Extraveral numarul 25 dupa cum vezi , m-am conformat anticipat ! ( ps .. la mine si "obiectivele" sunt subiective ...
mai 15, 2012 (5:44) Extraveral numarul 25 :) Cred ca ar fi bine sa treci la extraverale 'subiective' pe perioada de timp in care nu viz...
mai 13, 2012 (7:19) Manastirea Prislop - Hateg imi puteti spune si mie va rog daca din targu mures trebuie sa treci prin hateg ca sa ajungi la m...
mai 13, 2012 (9:32) Biserica de lemn din Dângău Mare - XVIII - Cluj :) , mersi de vizita Oana !