Arhive etichetă: ARBORE

biserica ARBORE – 1503 – picturile – Bucovina , Unesco

biserica_Arbore

.     Luca Arbore a fost cel care in 1497 a aparat cu curaj Cetatea de Scaun, timp de trei saptamani, impotriva asediului polon. Tot el a fost aproape 40 de ani, incepand din 1486, portarul Sucevei si ne staruie in amintire prin ctitoria sa din satul care ii poarta numele.Arbore a fost unul dintre boierii cei mai importanţi de la curtea lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea şi Ştefăniţă Vodă. În 1503  hatmanul Arbore a fondat un paraclis în satul care îi poartă numele, ca parte a Curţii sale.
arb4_blog

Dupa 38 de ani de la ridicarea bisericii, in anul 1541, la initiativa Anei – nepoata ( dupa unele surse , sora)  boierului Arbore si a fiicelor boierului – se va realiza ansamblul de pictura exterioara si interioara.
Picturile interioare si exterioare sunt realizate de catre mesterul moldovean Dragos Coman (cunoscut si sub numele de Dragosin ) din Iasi, in 1541. Acesta nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice ( tatal sau a fost preot ).

Citește în continuare biserica ARBORE – 1503 – picturile – Bucovina , Unesco

Share