Arhive categorii: Fotografii

Biserica de lemn din Bătești – jud. Timis

biserica_batesti_1_resize

.        Biserica de lemn are hramul Cuvioasa Paraschiva si a fost adusa pe tavalugi de lemn din disparutul catun  Veţa, cumpărată de băteşteni pe undeva la jumatatea veacului al XVIII-lea , fiind trasa de sase perechi de boi. Nu se cunoaste anul constructiei , fiind datata de istorici intre secolele XVI si XVIII.Arhitectura este de inspiratie populara , avand deasupra pronaosului o turla cu acoperis de factura baroca.Biserica este construita din lemn de stejar cioplit cu barda, iar imbinarile sunt facute cu cuie din lemn.Interiorul a fost pictat in 1783 ,pictura este in ulei pe pinza , care afost aplicata apoi pe pereti si pe bolta bisericii.Pictura veche se păstrează doar în altar şi pe bolta naosului. Aşa cum arată o pisanie în chirilică din naos ea aparţine şi cunoscutului pictor bănăţean Gheorghe Diaconovici ,care a pictat mai multe biserici din zona Fagetului. Zugrăvitusa aciastă Biserică în zilele împăratului Iosif alu… cu blagoslovenia …Sfinţiei Sale Sofronie a Timişorii fiind protopreviter Petru Petrovici a lu Sarazului şi a împodobit cu cheltuiala dumnealui Mihai Vasiescu şi frateso Ianăş Vasiescu fiind întâi chinez Pătru Ursulescu apoi pe urmă Pătru Drâghicioni fiind preot Ioan Popovici. Zugrav Gheorghie Diaconovici şi Ştefan Popovici din Vasiova 783 novembre.  sursa text si traducere : Banatterra si cuvantul preotului Farcas Cristian.

Citește în continuare Biserica de lemn din Bătești – jud. Timis

Biserica de lemn din Sărmașu – județul Mureș

.            Biserica are  hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” si  are radacini adinci in istoria locurilor .Prima atestare a unei biserici ortodoxe in Sărmașu  apare in anul 1348, cand regele Ludovic I, al Ungariei dona o mosie familiei Swk in urmatorul context „terra nobilium de Swk Sarmas vocata”. Cu aceasta ocazie este amintita si „ecclesia parohialis in Sarmos”. Biserica de lemn nu se stie exact din ce an a fost construita, dar in 1733, pe timpul episcopului Klein a fost renovata, deci avea o vechime oarecare. In 1812 a fost refacuta dupa constructia care exista si in timpul conscriptiei lui Bukow care gaseste Sarmasu  ca ortodox cu 72 familii, fapt atestat si de inscriptia sculptata in lemnul mesei din altar. Peretii inscriu un plan dreptunghiular, cu altarul in decros, poligonal cu cinci laturi. In amplificarea spre vest, a navei se constata doua etape, una soldandu-se cu aparitia clopotnitei, ale carei schelet de sustinere se afla in interiorul pronaosului adaugat. Partea originara a navei a avut o bolta, de veche traditie, comuna intregului spatiu romanesc. Acum, cate o bolta , semicilindrica, retrasa de la linia peretilor lungi, acopera naosul si altarul, cea din urma fiind intersectata de trei fasii curbe. Barnele sunt imbinate in coada de randunica, la fel ca si la Nicula, iar consolele prezinta crestaturi in unghi drept.(sursa text : http://www.biserici.org) Biserica a functionat si ca muzeu religios , pina in 2002 cind a fost jefuita . Astazi biserica nu are geamuri la ferestre si starea ei pare se degradeze.

recomand citirea integrala a articolului semnat de Eugenia Kiss in Ziarul de Mures

Citește în continuare Biserica de lemn din Sărmașu – județul Mureș

Biserica de lemn din Bungard 1711 – judetul Bistrita-Nasaud

biserica_bungard

.             Bungard este un sat cu citeva sute de locuitori si apartine de comuna  Lechința ,   este atestat documentar in 1331  printr-un act al comitetelor de juzi din Dăbâca ce face referire la uciderea nobilului Ştefan de Bungard.Mica biserica din  Bungard este construita in anul 1711 si este vestita pentru frumusetea picturilor interioare , din pacate , ora nepotrivita  si starea drumului din sat m-au impedicat sa dau de cineva  care sa aiba cheia de la locas . Picturile interioare le puteti vedea aici.  Remarcabil de mentionat este faptul ca  timp de aproape 230 de ani în biserică au slujit preoţi din tată în fiu, membri ai aceleiaşi familii, Cheresteşiu . Astazi , in biserica nu se mai slujeste . Biserica are hramul Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavriil .

Despre distinsa familie de preoți a lui Alexandru Cheresteșiu

de Ioana Haitchi , urmașa familiei Cheresteșiu.

„Parohia a fost întemeiată în 1735 de strămoșul nostru evreu care s-a creștinat luându-și numele de Creștineanu și a durat 234 de ani. În timp, numele a fost maghiarizat în Kerestezs, iar apoi a devenit Cheresteșiu. Parohia a fost înființată pentru a ființa exact șapte generații consecutive de preoți, iar în 1970 s-a împlinit acest lucru.

În Transilvania știu că mai există un caz similar prin șapte generații consecutive de preoți dintr-o familie într-o singură parohie, iar aceea este în familia filosofului, Emil Cioran.

Actuala biserică a fost construită în 1711, dar ea a fost adusă de la o mânăstire, deoarece biserica de lemn care fusese înaintea ei la întemeierea parohiei Bungard, a dispărut din cauza unui incendiu. Nu știu să vă spun motivul. Acolo au fost botezați moșii și strămoșii mei și tot acolo sunt îngropați aproape toți. D-nul Țetcu Mircea Rares a fotografiat pentru Wikipedia două pietre funerare pe care le-a numit chiar așa, fără să spună ale cui sunt. Pe cea din dreapta se distinge chiar bine numele de Vasile Cheresteșiu, iar cealaltă aparține lui Alexandru Cheresteșiu. Clopotul bisericii se numește Vasile (toate bisericile au clopotele botezate), iar Vasile aparține vechii biserici.

Satul Bungard nu mai are de multă vreme nici măcar 100 de locuitori. Înainte de anul 1990 am fost la o înmormântare și în sat mai erau 98 de oameni. Dragii de ei, se numărau cu tristețe. Nu cred că azi sunt cu mult mai mulți, dar sunt oameni, pâinea lui Dumnezeu!

Acolo, în curtea acelei biserici de poveste, era odată un colț de rai. Puțin mai jos de biserică, în dreapta scărilor cum urci, era o casă de lemn cu trei camere, casă în care au fost invitați de seamă ai Bisericii Greco-Catolice, printre care și Cardinalul Iuliu Hossu. Curtea plină cu pomi fructiferi, grădina plină de rod – și pe hotar mai era loc pentru cultivarea grâului și al porumbului, iar în fața casei la o depărtare de cca. 1 km, se afla vestita vie de la Bungard, vie care a fost întemeiată de soția străbunicului meu, preot Alexandru Cheresteșiu, Maria-Magdalena Cheresteșiu, născută Salvanu. O vie cu butuci de viță nobilă și cu soiuri alese. Acolo se spuneau povești, se făcea și desfăcea lumea și cele de trebuință erau de la Dumnezeu lăsate și de mâna omului făcute. Masa mea de scris e o masă din acea vie, are 222 de ani, este din lemn masiv și nu o dau pentru nimic în lume! Îmi povestește și azi în poeme despre cele petrecute acolo. Voi scrie o carte despre neamul meu. Se va numi, PAROHIA.
Ehei, așa era odată lumea!
Numai bine, tuturor!
Ioana Haitchi, nepoata popii.
25.01.2022, Cluj-Napoca ”

Citește în continuare Biserica de lemn din Bungard 1711 – judetul Bistrita-Nasaud

Biserica de lemn din Dângău Mare – XVIII – Cluj

dangau_mare_02_resize

.                       Biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” din satul Dângău Mare a fost strămutată aici din satul Dâncu , judetul Cluj  și reclădită în acest sat în anul 1804 dupa cum scrie pe un scurt istoric de pe usa bisericii . Dupa Wikipedia si Protopopiatul Huedinului biserica ar fi fost recladita in 1864 , an destul de probabil deorece in 1862 satul Dâncu cumpara o biserica mai mare din Valea Draganului. Dar ambele date nu ne spun decit anul recladirii si  nimic despre anul constructiei bisericii , care se pare ca nu este cunoscut in mod cert .  Site-ul CIMEC o dateaza in secolul XVII , iar site-ul Monumente Istorice in secolul XVIII.   Biserica este mica , are o suprafata de doar 76 mp ,este construita majoritar din lemn de brad si are acoperisul din sindrila de brad adus din Măgura Răcătăului . Biserica a fost reparata , respectindu-se originalul , in anul 2004. In biserica s-a slujit pina in anul 2002. Citește în continuare Biserica de lemn din Dângău Mare – XVIII – Cluj

Biserica de lemn din Agârbiciu – secolul XVII – Cluj

biserica_agarbiciu_001_blog

.          Satul Agârbiciu are in prezent 480 de suflete si se afla in comuna  Căpușu Mare, judetul Cluj , intr-o vale,  la stanga drumului Judetean spre Rasca .

.          Biserica de lemn din Agârbiciu, este  construită cel mai tarziu in anul 1700 , pe versantul stang al vaii Agârbiciului ,  în cimitirul satului . Se stie ca prima biserica a satului se afla asezata pe versantul drept al vaii Agârbiciului, într-un loc împadurit cunoscut sub numele de “câmpul curat”.     La constructia actualei biserici din lemn s-a folosit si  lemnul  vechi de stejar de la prima biserica ,  la ridicarea  talpilor si caprioriilor s-a folosit lemn nou de stejar, la fel si la ridicarea  boltilor si sarpantelor .     Tot de la prima biserica , care avea hramul Sfintei Maria , s-a pastrat un triptic vechi din anul 1555 , daruit de 2 credinciosi ai satului primei biserici. Tripticul, realizat în 1555 de un pictor moldovean anonim  , este alături de cel care a aparținut bisericii de lemn din Bica (judetul Cluj ) , unul dintre cele mai valoroase din țară.( Tripticul este o icoană-obiect de cult mai deosebită, formată din trei panouri, unul central și două laterale, denumite popular aripi, panouri legate prin balamale, a cărei funcționalitate trimite la serviciile religioase practicate în pelerinaje sau procesiuni)

.        Biserica are in prezent  doua  hramuri :  Sfânta Treime si ca majoritatea bisericilor din zona are hramul Sfintilor Arhangheli  Mihail si Gavril , protectorii spirituali ai romanilor din Ardeal.

.        Altarul a fost zugravit în anul 1801, iar apoi restul bisericii în 1818.  de catre pictorul muralist  Dimitrie  Ispas din Gilau, care a zugravit si alte biserici din zona Clujului ; toata pictura este executata pe pânza. Mai târziu , dupa 1818 ,  la biserica s-a adaugat prispa dinspre sud si vest.

Citește în continuare Biserica de lemn din Agârbiciu – secolul XVII – Cluj

Biserica de lemn din Lămășeni – secolul XVIII – Suceava

.      Biserica are hramul Sfantul Nicolae si este situata in valea satului Lămășeni ,  la dreapta dupa biserica noua  . Satul Lamaseni este mentionat oficial pentru prima data in „Uricul” lui Bogdan-Voda din 1365 prin care satul Lamaseni este dat boierului Rotopan , ca si satul Radaseni care se afla in imediata apropriere , acopera dealurile din vestul  orasului Falticeni .   Biserica nu are pisanie , site-ul Cimec o dateaza intre 1611 si 1703 , dar cercetari recente plaseaza data constructie in a doua parte a secolului XVIII. Anuarul Arhidiecezei Bucovinei” din 1909 indică anii 1760-1762 ca ani de construcție a bisericii. In timpul domniei lui Ștefan cel Mare a fost construită o biserică de lemn în imediata apropiere a actualei biserici. Tradiția locala menționează că din vechea biserică s-ar mai păstra încastrat deasupra golului de trecere în pronaos un fragment decorativ.  Biserica a suferit primele modificari la inceputul secolului XX , largindu-i-se ferestrele , s-a adaugat pridvorul , clopotnita si acoperisul de dranita a fost inlocuit cu unul de  tabla (1935-1936). Deasemenea s-a refacut pictura interioara . Din pacate , biserica noua care a fost construita alaturi , este mult prea aproape de monumentul istoric..   In biserica  inca se slujeste .

Citește în continuare Biserica de lemn din Lămășeni – secolul XVIII – Suceava