Biserica Mănăstirii Bisericani 1519- 1786 , jud Neamt

_MG_5410
Biserica Bisericani

.         Biserica este situată pe dreapta soselei Piatra Neamț –Bicaz, in incinta sanatoriului TBC Bisericani, la 1km de actualul amplasament al Manastirii Bisericani.Drumul în urcare, cu multe serpentine, are o deosebită frumusețe având Valea Bistriței pe dreapta, după care urmează lanțul munților acoperiți cu codri de conifere. Așezământul este construit în zona muntelui Pietrosu, la 650 m altitudine, 2 km mai jos se află satul Scăricica,  iar la 5 km sud de mănăstire este comuna Viișoara. Acolo se mai pastreaza amintirea si o parte din constructiile vechii  Manastiri Bisericani, una dintre cele mai importante manastiri din aceasta zona, care, timp de aproape trei veacuri a rivalizat ca bogatie si ca forta spirituala cu vechea ctitorie a lui Alexandru cel Bun de la Bistrita.

_MG_5404

_MG_5409

.    „Această sfântă biserică ce prăznuieşte Buna Vestire, fiind întâiu zidită de Ştefan Vodă fiul lui Bogdan Vodă, din leat 7020 (1512) şi fiind învechită şi pornită spre răsipire s-au prefăcut din temelie de iznoavă cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, în zilele luminatului Domnului nostru Constantin Dimitrie Moruzu Voievod, prin silinţa şi osteneala ieromonahului Ioil, egumen de Bisericani, leat 1786, iunie 20”

.    În legătură cu cele cuprinse în pisanie se impun două observaţii. În primul rând, data primei zidiri (1512) este eronată, deoarece Ştefăniţă Vodă a urcat pe tronul Moldovei abia în 1517 şi nu este exclus ca cel ce a realizat această inscripţie să fi copiat greşit data respectivă de pe cea originară. Pe de altă parte, s-a constatat că refacerea din 1786 nu a fost chiar totală, deoarece s-a mai păstrat pronaosul din 1637 cu camera clopotelor de deasupra sa.  (paragraf  preluat integral de pe http://www.neamt.ro/Info_utile/Manastiri/M-rea_Bisericani.htm)

_MG_5406 _MG_5411

„Iniţial, aici pare să fi existat o sihăstrie a Mănăstirii Bistriţa, într-un loc retras şi îndepărtat, mărginit la apus de muntele Pietrosul, la sud de dealurile Crucii şi Grecului şi Varnava la nord. O veche tradiţie consemnează sosirea la Bistriţa a monahului Iosif care, după un îndelung pelerinaj prin Locurile Sfinte, se reîntoarce în fruntea unui grup de anahoreţi ce-l însoţiseră în anii petrecuţi acolo. Dar nu după multă vreme, acest călugăr Iosif şi tovarăşii săi se retrag în munţi, adăpostindu-se în scorburi şi rugându-se într-o peşteră printre stânci.

Cauza care i-a determinat să părăsească Mănăstirea Bistriţa nu trebuie căutată doar în dorinţa lor de a duce o existenţă cu totul izolată, ci şi în necesitatea de a respecta ritualul oriental al slujbelor religioase neîntrerupte pe care-l deprinseseră la Sfintul Mormânt. Căci anahoreţii lui Iosif, de două ori pe săptămână, în nopţile de miercuri spre joi şi sâmbătă spre duminică, slujeau şi se rugau fără întrerupere făcând de veghe. Pentru acest insolit obicei li s-ar fi spus „bisericoşi” sau „bisericani”, denumire ce s-a extins şi asupra aşezării monahale pe care ei au întemeiat-o după părăsirea Mănăstirii Bistriţa.

Pe la 1498, Iosif şi toţi ceilalţi închinători de la Bisericani au început să-şi ridice biserică, dar cum nu dispuneau decât de propriile mijloace, se osteneau fără prea mare spor. Abia în timpul lui Ştefăniţă Vodă (1517-1527), nepotul lui Ştefan cel Mare, călugării de la Bisericani reuşesc – cu ajutorul acestuia – să-şi ridice lăcaş trainic de piatră. Şi tot Ştefăniţă, terminând biserica, o înzestrează cu terenurile din jur, în ciuda protestelor pe care i le adresează obştea monahală de la Bistriţa. Cu aceasta, sihăstria Bisericanilor se transformă într-un schit a cărui biserică se afla pe propria sa moşie şi care va obţine deplină autonomie în raporturile sale cu Mănăstirea Bistriţa.”

(text  preluat integral de pe http://www.neamt.ro/Info_utile/Manastiri/M-rea_Bisericani.htm)

_MG_5413.CR2

Biserica Mănăstirii Bisericani

_MG_5416

alte surse pentru text :

http://ortodox.ro/manastiri/manastirea_bisericani.html

localizare :

Fullscreen capture 1262015 51556 PM

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.