.      Biserica de la Sarata  Dobreni , fosta Sarata – Pangarati , a fost ridicata  la 1752 de ctitori necunoscuti,probabil locuitorii locului ,  pe locul unei vechi păduri de stejar,  si este  una  dintre cele mai frumoase si bine conservate biserici de lemn din  judeţul Neamţ. Iniţial biserica a purtat hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, apoi a primit si hramul „Sfântului Dumitru“.

.      Biserica este o mica bijuterie arhitecturala la care se remarca simplitatea îmbinarii bârnelor de stejar cu arabescul în lemn. Boltile naosului si pronaosului sînt sprijinite pe nervuri de lemn bogat împodobite. În exterior biserica este înconjurata cu un brâu dantelat din lemn, sculptat cu migala. Icoanele care poarta amprenta secolului al XVIII-lea au o pronuntata viziune populara asupra scenelor biblice. (Prezentare: Adrian Alui Gheorghe pe http://www.neamt.djc.ro )

.    „Vreme de mai bine de două veacuri a fost filie a parohiei Dobreni, aici slujindu-se doar o dată la trei săptămâni. Din 2004 însă a devenit biserică de parohie, slujind celor 114 suflete ce-au mai rămas în casele bătrâneşti răsfirate pe coclauri. „Sunt 61 de căsuţe, multe locuite de bătrâni, mulţi cu diferite suferinţe. Este un sătuc pe cale de dispariţie, din nefericire. Şi odată cu bătrânii aceştia pierdem şi tradiţiile frumoase ale satului. Chiar dacă satul e foarte îmbătrânit, copiii acestor oameni nu uită de unde au plecat, vin şi îşi îngrijesc părinţii şi sunt foarte legaţi de bisericuţă“, povesteşte părintele Filip, în timp ce intrăm pe uşa scundă a lăcaşului.

……..

Potrivit unei legende locale, pe aşezarea pe care se află astăzi satul existau păduri mari şi bătrâne, în proprietatea unui boier care stăpânea şi moşia Sărăţica. „În una din păduri, într-o poiană frumoasă, s-a aşezat un om care şi-a făcut un bordei. Apoi a început să taie pădurea din jur şi să-şi dureze case pentru fiii şi nepoţii lui, precum şi o bisericuţă care există şi astăzi. Proprietarul, neavând moştenitori, a donat ambele moşii, Sărăţica şi Sărata, Mănăstirii Pângăraţi, care le-a stăpânit până la 1834, când a fost expropriată moşia Sărata şi dată în stăpânirea locuitorilor“.

Locul este împânzit de izvoare de apă sărată – slatine, cum le spun localnicii -, de unde îşi trage numele şi aşezarea.”

( text preluat integral din articolul scris de Otilia Balinisteanu pentru Ziarul Lumina varianta online o puteti gasi pe site-ul Doxologia aici  )

biserica de lemn din Sarata

localizare :