Biserica de lemn din Stolniceni Prăjescu – 1733 – Județul Iași

Biserica de lemn din Stolniceni Prajescu

. Biserica are hramul Nasterea Maicei Domnului si este unul din putinele locasuri de cult din lemn care se mandresc cu o bogata ornamentatie exterioara. Deasemenea este printre putinele monumente istorice restaurate ca la carte cu bani de la Ministerul Culturii ( ptr judetul Iasi cazul este singular , desi multe monumente zac in paragina iar unele sunt restaurate haotic de autoritatile locale, vezi biserica din Popesti , efectiv distrusa de preotul satului ) .

. ” .Este ştiut că vechile biserici de lemn din Moldova semănau cu casele ţărăneşti prin aspectul lor exterior modest. Erau scunde, având plan asemănător cu cel al casei ţărăneşti, cu trei încăperi dispuse longitudinal, plan adaptat nevoilor de cult.

. Biserica de lemn din vechiul sat Purcileşti, a fost strămutată pe actualul amplasament după ce curţile boiereşti de la Stolniceni-Prăjescu au fost arse de poloni în 1686. Atât strămutarea satului, cât şi a bisericii au fost iniţiate de marele stolnic Ioan Prăjescu, proprietar al moşiei încă din 1790. Desfacerea peretelui exterior din scândură, ce masca structura originală a bisericii, a dat la iveală o pisanie sculptată deasupra amplasamentului uşii de intrare, păstrată în condiţii relativ bune, ce indică un semn de întrebare asupra anului strămutării. Se poate descifra cu uşurinţă începutul pisaniei: “Această Sfântă biserică s-a făcut cu cheltuiala domniei sale Ioan Prăjescu” şi se poate citi, de asemenea, data “1806 mai…”. Întrucât stolnicul Ioan Prăjescu o dată devenit proprietar al moşiei dorea să mute un sat întreg, era normal ca această acţiune să înceapă prin a finanţa mutarea bisericii. În aceste condiţii e de presupus că data menţionată în pisanie este corectă şi reprezintă anul strămutării bisericii pe actualul amplasament, prilej cu care au fost făcute şi o serie de intervenţii pentru repararea şi înlocuirea unor elemente precum şi transformări ale unor elemente originale .

. Ţinând cont de faptul că materialul de construcţie al bisericii este lemnul de stejar care este greu degradabil şi de faptul că o dată cu strămutarea s-a intervenit masiv prin înlocuirea unor pereţi întregi (spre N şi V), putem trage concluzia că aceste părţi
componente erau foarte degradate, aşadar biserica este mai veche
cu aproximativ 100-150 ani . ” ( textul evidentiat este preluat integral din – „Biserica de lemn din satul Stolniceni Prăjescu. Studiu urbanistic și de restaurare” autori Adina Grigorovschi, Mircea Grigorovschi )

Prima atestare a satului Stolniceni-Prăjescu are loc în anul 1609, când jumătate din sat a fost dată la schimb marelui vistiernic Nicoară Prăjescu. Mai multe documente din prima parte a secolului al XVII-lea atestă faptul că satul se afla în proprietatea boierilor din familia Prăjescu. [2] Un document din 1622 îl menționează ca proprietar pe vel postelnicul Ionașcu Prăjescu. Boierii Prăjescu au construit aici curți boierești, atestate documentar într-un act din 1636. [3]

În timpul incursiunii poloneze în Moldova din 1686, din timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), curțile boierești de la Stolniceni-Prăjescu au fost arse de polonezi, ca și curțile boierești din alte sate învecinate. Tot atunci, polonezii regelui Sobieski au luat cu ei și dus în Polonia odoarele Mitropoliei Moldovei, moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și pe mitropolitul Dosoftei. Acest eveniment este relatat de cronicarul Ion Neculce în letopisețul său, cu următoarele cuvinte: „Atuncea au arsu leșii și tătarîi multe curții boiarești la țară și la Iași. Ars-au în Lungani, în Obrezeni, în Popi, în Doroșcani, la Leca, în Căcărădzeni 2 părechi, în Podobiții, într-alții Lungani, în Albesștii, în Brăeștii, în Prigoreni, în Gănesștii, în Tîrgul Frumos, în Crivesștii, în Petrișu, în Heleșteieni, în Hăbășesștii, în Ruginoasa, în Hălăucesștii, în Cozmesștii, în Purcelesștii, în Stolniceni, în Pășcani și pe alte locuri multe. Tot curții șendilite boiaresștii au arsu atuncea, fiind oameni închiși pen mănăstirii de frica leșilor ș-a tătarilor.”. (text preluat de pe Wikipedia )