Biserica de lemn din Vladeni 1785 , Mihaileni , Botosani

biserica_vladeni_2_resize-001

Pisania săpată în lemn, pe portalul de intrare în biserică, spune că :

” Această sfântă biserică s-a făcut în zilele prealuminatului domn Ioan Alexandru Mavrocordat şi în zilele Preasfinţitului Mitropolit Kiriu Kir Gavriil, la anul 1785, iunie 8, de ierodiaconul Niculai Chirilă şi Zaharia“.
Ridicată de boierul Constantin Mareş, pentru „târgul Vlădenii“, bisericuţa a rămas apoi noului sat format în jurul ei, la 1864 – Vlădeni. Azi, acest sat nu mai există pe harta României. A fost şters odată cu reconfigurarea administrativ-teritorială a comunelor din jur. Astfel, în 2004, satul Vlădeni a devenit parte componentă a Mihăilenilor. „Din câte am înţeles, Mihăilenii nu aveau numărul de locuitori şi atunci i s-au anexat şi Vlădenii, şi Sinăuţii, pentru a deveni comună. Acum oamenilor de aici nici măcar nu le mai este trecut la domiciliu Vlădeni, ci Mihăileni“, explică pr. Ungureanu.
Bisericuţa ar rămâne, deci, ultimul semn al identităţii acestei comunităţi, al cărei nume a fost şters pentru totdeauna.
Un argument în plus că acest monument merită şi trebuie să fie salvat. „Ar fi păcat de ea. E istoria noastră şi e trist să o vedem cum cade, cum se ruinează, iar noi nu prea putem face nimic. Dacă nu vom primi un sprijin de undeva, se va pierde şi, odată cu ea, ne vom pierde rădăcinile“, consideră pr. Nicolae Ungureanu.  ( interviu luat de Otilia Balinisteanu pentru ziarul Lumina sursa  )

Biserica de lemn din Cândeşti 1777 , judetul Botosani

biserica_candesti2_resize

.       Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a fost construită iniţial în anul 1777 în localitatea Pătrăuţii de Jos din raionul Hliboca, Ucraina. Ulterior, lăcaşul de cult a fost strămutat în localitatea Cândeşti Bucovina, judeţul Botoşani, „din încrediţarea Drept-credinciosului Arhiepiscop şi Mitropolit Vladimir al Bucovinei şi Dalmaţiei, cu cheltuiala evlavioşilor enoriaşi din Cândeşti şi cu sprijinul Protopopului Ioan Hostiuc”, după cum se menţionează într-un document oficial al epocii. Strămutarea efectivă s-a produs în anul 1912 cind biserica a fost desfacuta si apoi  reconstruita in Cândeşti Bucovina.

biserica_candesti4_resize

.        Satul Cândeşti apare prima oara mentionat intr-un extras de donatie din data de 7 iulie 1430 în timpul domniei lui Alexandru cel Bun ca fiind dat de catre domnul giupanul Stifu mentionandu-se urmatoarele ‘’Cu bunavoia boierilor nostri s-au dat giupanului Stifu s-au dat Serbanestii , pe Sariat ,si cu mori in Siriat, si …”Candesti, pe Siret, cu moara in Siret , intre Gramesti si Rogojesti., si mai jos de Calinesti. In anul 1775 cuprinsul Candestilor odata cu rapirea Bucovinei de Imperiul Hasburgic este taiat de la nord la sud de-a lungul paraului Molnita , in granita intre Moldova si Imperiul Austro-Ungar , pana in 1918 , partea ramasa Moldovei poarta numele de Cândeşti iar partea luata de austrieci poarta numele de Kindestie (Cândeşti Bucovina).

Biserica Manastirii Cosula – jud Botosani

.    Biserica are hramul Sfantul Nicolae si a fost ridicata  cheltuiala lui Mateiaș Coșulvei in anul 1535 , in vremea domniei lui Petru Rares. Mateiaș ,fiul pârcălabului Grumaz, a fost unul din marii boieri ai Moldovei , a fost vistiernic in timpul primei domnii a lui Peru Rares , parcalab de Roman pe vremea lui Ștefan Lăcustă, mare logofăt in a doua  domnie a lui Petru Rares si pe timpul domniei lui Iliaș al II-lea Rareș.

.    Biserica are pictura interiora cit si exterioara, din cea exterioara  s-a pastrat doar fresca de deasupra intrarii reprezentind Judecata de Apoi . In interior ,pe peretii bisericii se afla mai multe straturi de pictura , se mai pastreaza picturi murale originale de calitate din anii 1537-1581, picturi suprapuse din anii 1613- 1622. O parte din pictura bisericii a fost retusata in ulei in anul 1858 , iar o parte a fost acoperita complet .Tot in anul 1858 biserica sufera si transformari arhitectonice , parte din ele inlaturate peste o suta de ani la restaurarea din 1958 ( printre altele a fost  inlaturat pridvorul adaugat )

cred ca cel mai complet articol despre biserica Cosula este   aici .

un articol despre semnificatia si simbolistica  frescei gasiti aici .

Biserica de lemn din PRISĂCANI 1657 – Botosani

.      Biserica are hramul Sfantul Nicolae si a fost construita de boierul Nicolae Stratulat intre anii 1656-1657 ( data constructiei pe site-ul Cimec este 1657). Biserica nu are o pisanie , dar exista o insemnare din 1881 , an cind a fost reparata prima oara biserica, care face trimitere  catre anii ctitoriei . Insemanarea se afla jos pe catapeteasma . Dupa datele mele , este cea mai veche biserica de lemn din judetul Botosani care se mai pastreaza si astazi. Prisacani este un sat aflat pe un deal de linga Flamanzi , satul de origine al lui Dolhescu si Roman , taranii considerati a fii capii Rascoalei din 1907.

.     Demn de mentionat este faptul ca in aceasta biserica se slujeste si astazi , prisacanenii fiind foarte mandrii de biserica lor .In acest moment exista o initiativa locala de restaurare a bisericii cu fonduri europene, am aflat ca acoperisul din tabla urmeaza a fi inlaturat si inlocuit cu sindrila.

Biserica Sfantul Nicolae – 1495 , Dorohoi , jud Botosani

dorohoi_stefan_blog1

Biserica  a fost ridicata de Stefan cel Mare , sfintita  pe 18 octombrie 1495 , si a fost construita pe locul uneia mai vechi . Se mai numeste si Sf Nicolae Domnesc deorece  Dorohoiul este mentionat ca resedinta secundara a domnului Moldovei de pe vremea lui Alexandru Cel Bun , apoi , in anul 1499, dupa zdrobirea ostilor polone conduse de  Ioan Albert pe teritoriul comunei Varfu Campului, Stefan cel Mare se retrage la Dorohoi pentru „odihna si reculegere ”

Biserica a fost restaurata in perioada 1894-1921 , destul de aiurea , in genul celei din Harlau si Iasi , adica frumoasa dar fara nicio legatura cu vremurile lui Stefan. Dar , se pare , forma sa initiala a fost pastrata intacta ,acoperisul recapatand forma initiala dupa consolidari recente , terminate in 2009 . De asemenea , interiorul a ramas intact , de o deosebita valoare este  pictura realizata in perioada 1522-1525 la porunca lui Stefanita Voda, care se pastreaza in mare masura si astazi , avind  nevoie de o spalare si de o protectie mai buna . In interior, tabloul votiv al ctitorului si a familiei sale este pictat in fresca, sunt reprezentati Ștefan cel Mare cu doamna Maria Voichița, Bogdan Vodă și Ștefăniță Vodă.

in 1408, targul Dorohoi este mentionat ca un „punct vamal” pentru negustorii care exportau cai la Camenita. „Iar cine va duce cai sau iepe la Camenita, ce i-ar fi sa dea in Siret
tot aceea va da in Dorohoi… Aceeasi este vama si pentru iepe ca si pentru cai”.Dorohoiul este mentionat acum si ca resedinta secundara a domnului Moldovei. Asa, de exemplu, Stefan II voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, a emis in anul 1434 din targul Dorohoi un uric pentru manastirea Moldovita, iar fratele sau, Ilie voievod, reinnoieste in acest targ (in 1437) privilegiul acordat mai inainte negustorilor din Brasov pentru cumpararea de vite.La 29 iunie 1456, Petru voievod intareste negustorilor din Liov privilegiile de mai inainte, iar documentul din 16 februarie 1459, scris in Suceava, face cunoscuta existenta judecatorilor din Dorohoi.  In anul 1460, Stefan cel Mare reinnoieste privilegiul vamal dat de Alexandru cel Bun liovenilor, intarind targului Dorohoi dreptul de a lua vama.  Mai multe despre istoria Dorohoiului puteti afla aici , de unde am si luat fraza anterioara.

Biserica de lemn din Talpa 1772 , Mihaileni , Botosani

Conform site-ului Cimec , biserica a fost construita in 1772 si apoi reparata/modificata in 1860 . Se pare ca biserica are doua hramuri : Sfanta Treime si Sfintii Voievozi .Biserica a fost ridicata de stolnicul Teodor Volinschi pe fosta moşie a boierului  Talpă .Atat am aflat deocamdata despre aceasta biserica , mai stiu ca o biserica din Cherchejeni jud Botosani, construita de bunicul lui Kogalniceanu  a fost mutata intr-un sat Talpa, dar cred ca este vorba de alt sat.

biserica de leamn talpa

Biserica de lemn din Corjauti , secolul XVIII , judetul Botosani

biserica_corjauti_resize

.       Biserica are hramul „Cuvioasa Paraschiva ” si se afla in satul Corjauti , comuna Hiliseu Horia , judetul Botosani .Se stie cert ca fost ridicata de familia Basota ,dar data ctitoriei nu se stie exact. Intre anii 1811-1813 boierul Ioniţă Başotă ridică în satul Pomârla, unde îşi avea conacul, o biserică nouă din zid. Vechea biserica din  lemn, ctitorită de C .( Constantin ?) Başotă, a fost cerută de locuitorii satelor Corjăuţi şi Hliboca, ambele situate pe moşia lui Başotă. Iscându-se ceartă între aceste două sate cu privire la biserica de lemn, proprietarul de atunci Ioniţă Başotă, a avut un cuvânt hotărâtor şi a poruncit ca de îndată corjăuţenii să-şi ridice biserica. Aceştia, în mare grabă, au desfăcut biserica şi în timpul nopţii au transportat-o la Corjăuţi, unde au reclădit-o. De aici deducem ca data constructie este anterioara anilor 1811-1813 , probabil cu vreo 30-40 de ani. Asimilarea datei de constructie cu a datei mutarii si reansamblarii este gresita.

Biserica Hiliseu Crisan – judetul Botosani

Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si este o biserica unicat in Romania (dupa unele surse din Europa) prin faptul ca clopotniţa din zid are aşezate în faţă, pe câte un soclu, 13 statui în mărime naturală reprezentându-L pe Mântuitorul şi pe cei 12 Sfinţi Apostoli , lucru mai putin obisnuit pentru o biserica ortodoxa . Biserica se afla intre satele Hiliseu Horia si Hiliseu Crisan,cam la 2km de fiecare, se face  cam 500m pe un drum lateral care nu intotdeauna poate fi strabatut cu masina.

Biserica a fost clădită, în apropierea unui schit de maici , atestat documentar în anul 1759 ,care a dat şi numele pădurii din apropiere, „Pădurea Călugăriţa“.Aceasta a fost construită între anii 1802-1821 pe cheltuiala boierului Vasile Curt,  stăpânul de atunci al moșiei din dealul Hilisestilor.În prezent, biserica, aflată la marginea satului, este părăsită, dar exista o initiativa de se reinfiinta vechiul schit de maici.

Biserica din lemn Braesti 1745 , Botosani

Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului si a fost construită în anul 1745 de Miron Gorovei   dupa cum sta scris in pisanie .A fost reparata in 1880 de familia Spirescu  si apoi intre anii 1968-1972, in 2009 s-a inlocuit  acoperisul  . Biserica din Brăeşti este tipică bisericilor de lemn din zona Botoşanilor: dimensiuni mici, cu absida altarului pentagonală, este construită din bârne de stejar prinse în cleşti, fără turlă, având turnul clopotniţei deasupra intrării, pe latura sudică. Clopotniţa are la bază un pridvor deschis cu stâlpi sculptaţi; intrarea se face printr-un portal decorat cu 16 roţi solare.Biserica păstrează catapeteasma originală din lemn de tei.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Br%C4%83e%C8%99ti,_Boto%C8%99ani